S-a întâmplat și primul concert al Festivalului Internațional J.S. Bach 2022. Deschiderea celei de-a XI-a ediții a fost inedită nu doar prin momentele artistice în sine, dar și pentru tematica prin care a fost aleasă reprezentarea muzicii acestui mare compozitor.

Bach și violoncelul. La prima vedere sunt două „noțiuni” muzicale care nu par a fi foarte strâns legate. Ce face totuși atât de specială alăturarea acestora? Se pare că finalul secolului XVII, respectiv începutul secolului XVIII  (adică intervalul în care a trăit J.S. Bach – 1685-1750) este perioada în care violoncelul era un nou instrument, cu o sonoritate și posibilități ușor diferite de cele ale predecesorului său, cu care coexista – viola da gamba. Așadar Johann Sebastian Bach compune mai multe lucrări pentru acest instrument, explorându-i unicitatea sonoră și posibilitățile tehnice.

O dovadă frumoasă a acestor fapte a fost solistul Florian Schmidt-Bartha, care a deschis seara cu o combinare interesantă a muzicii lui Bach cu cea a compozitorului maghiar Gyorgy Sandor Ligeti (1923-2006). Această alăturare a sunat foarte firesc, trecerea la „Dialogul” lui Ligeti a fost una simțită și a funcționat ca o linie de contrast, prin care muzica lui Bach a fost nu doar mai bine accentuată, dar a și căpătat un alt colorit. Datorită unor asemenea alăturări se tot reprobează actualitatea și complexitatea muzicii acestui compozitor de neprețuit.

A urmat un moment pe cât de simbolic, pe atât de special, invitatul serii i-a transmit maestrului Cristian Florea violoncelul, acesta aparținându-i dirijorului, și publicul a putut asculta Concertul Brandenburgic nr.6, cu prim-dirijorul Orchestrei de Cameră la violoncel. Cristian Florea are un stil de interpretare foarte viu, plin de vervă și de viață, este deosebit de prezent și pasionat în fiecare pasaj pe care îl interpretează și, deși alăturat orchestrei, rămâne dirijorul acesteia prin felul în care îi conduce după sine pe ceilalți instrumentiști.

Au urmat alte două lucrări interpretate de Orchestra de Cameră, pentru care maestrul a revenit la pupitrul dirijoral. Cea din urmă lucrare a primei părți a fost una contemporană, semnată de compozitoarea română Liana Alexandra (1947-2011) – Allegro veloce e caratteristico (in honorem J.S.Bach) și a impresionat publicul ritmul și spiritul pe care le conține. Muzica scrisă în secolul XXI are deseori o privire ațintită asupra lui Bach. Acesta a știut să creeze un sunet pe cât de complex, pe atât de superior lumii noastre. Se spune că în creațiile sale se simte divinitatea și probabil datorăm acest fapt nu doar mediului de lucru, care era într-o foarte mare măsură legat de biserica catolică, dar și stărilor sale, ca o transă, care nu aveau nimic de a face cu trivialitatea și poate, de multe ori, nici măcar cu natura umană.

În partea a doua, oaspetele nostru, Florian Schmidt-Bartha s-a alăturat orchestrei pentru a ne arăta cât de frumos a continuat muzica violoncelistică și cum acest instrument a devenit important și valorificat poate inclusiv datorită lui Bach. Am ascultat deci concertul în la minor pentru violoncel și orchestră op.129, de Robert Schumann – unul dintre cele mai importante și complicate în repertoriul unui violoncelist, care necesită o tehnică bună și un sunet bine stăpânit, precum și o capacitate bine antrenată de a comunica cu orchestra și a construi un întreg împreună cu aceasta, chiar dacă violoncelistul se află în poziția de solist.

Florian Schmidt-Bartha are un sunet foarte lin, tandru chiar, el e mereu acolo, pentru ca muzica pe care o interpretează să fie adusă în cea mai reușită formă a ei, este permanent conștient de ce se întâmplă în sens muzical în orchestra cu care face echipă și pe tot parcursul concertului mai mult a simțit dirijorul, decât l-a văzut propriu-zis. A fost de-a dreptul impresionant să urmărim o asemenea dedicare muzicii și atâta căldură spirituală.

Urmează alte trei concerte care sper că vor fi la fel de inedite și interesant de urmărit și ascultat. Deși publicul va fi poate un altul, acest eveniment cultural ne va uni pentru cauze mult mai nobile decât problemele cotidiene. Mai sper totodată că muzica lui Bach le va putea transmite oamenilor ceva din divinul ei, pentru a ne aduce mai aproape de ceea ce numim frumusețe universală.